Descriere proiect

Descriere proiect - Starea Civilă

Prin amenajarea "Starea civilă" s-a urmărit specificul instituţiei, Starea Civilă fiind o clădire relevantă a oraşului Iaşi ceea ce impune o proiectare atent gandită. Terenul fiind stric limitat şi plan s-a folosit pentru proiectare Stilul Geometric.
Desenul creat a urmărit vegetaţia şi statuia existente pe terenul de amenajat, cu riscul de a limita perspectivele. S-au păstrat astfel cei 3 arbori solitari existenţi: o Tillia Tomentosa, un Taxus Baccata - arbore protejat, şi un Ginkgo Biloba.

Proiectul înainte de execuție


Compoziţia rezolvă problema amenajării spaţiului prin folosirea unui arabesc floral lateral şi a unui perimetru semicentral sub forma a doua inimi intersectate (ţinând cont de specificul evenimentelor ce au loc zilnic în aceasta instituţie). Principiul conducător al acestei compoziţii este Simetria şi Ordinea elementelor
Gazonul constituie un element de bază în amenajarea spaţiului, întregul desen fiind proiectat pe o peluză ce constituie una din principalele frumuseţi ale amenajării pe care se profilează, într-un contrast puternic, jocul de culori şi forme. Îmbinarea culorilor şi nuanţelor materilalului dendrofloricol folosit în amenajare s-a făcut ţinând cont de fondul verde al peluzei. Gazonul reprezintă o parte integrantă a peisajului creat, oferind beneficii funcţionale, terapeutice, estetice şi de agrement.

Proiectul în schiță


Suprafaţa de gazon leaga, uneşte şi scoate în evidenţă toate calitaţile elementelor proiectate. La aceasta amenajare s-a folosit tehnica la standardele cele mai inalte şi materilal floricol de calitate ridicata şi anume:
- sistem de irigaţii computerizat ce asigură o udare performantă (ce ţine cont de perioada de udare, timpul de udare, debitului distribuit, gradul de pulverizare, temperatură, etc);
- rulouri de gazon ce au permis pe de o parte o concretizare rapidă şi fidelă a desenului proiectat cu respectare fidela a rafinamentului detaliilor proiectate iar pe de altă parte o rezistenţă în timp a intregului ansamblu proiectat. Rulourile de gazon au fost alese ca baza a compoziţiei datorita calităţilor înalte de rezistenţă la tasare, situaţii atmosferice şi climatice extreme (temperaturi foarte ridicate/foarte scăzute, noxe, boli şi dăunatori, seceta/excedent de umiditate, etc).
- materialul floricol ce umple arabescul proiectat este de calitate superioară şi urmăreşte realizarea unui impact vizual puternic prin culoare şi forma.

Proiectul la final


Crearea acestui spaţiu a fost realizată de personalul angajat la Servicii Publice Iaşi, începând de la faza de analiza, proiectare, trasare, executie şi întreţinere.

Proiecte la Final


Partenerii noştri

iasitvlife